Ţeapă Salve!

Publicat pe Publicat în Răspunsul meu la toate întrebările

Odată, demult , am auzit o parabolă. Se spunea că , măgarul, ursul şi 2 câini se plimbau prin pădure, iar la un moment dat, pe cărarea lor, a aparat o barieră. La văzul acestei minunăţii, câinii începură să latre, magurul, depăşit de situaţie, se întoarse de unde veni, iar ursul, îşi continuă drumul pe lângă barieră mai departe spre destinaţia dorită.

Astăzi, doresc să ne asemănăm cu acest urs!

De ce apar ştiri negative despre Salve Club şi Călin Donca?

Păi, de ce apar în general ştiri negative? Pentru că asta cere lumea, senzaţionalul, incredibilul şi mai ales picajul celor puternici.

Încă de la început din 2003, când am intrat în lumea asigurărilor de viaţă , la numai 19 ani, am observat o manifestare neaşteptată din partea prietenilor, chiar din partea celor apropiaţi! Când am mers să le propunşi lor să facă asigurări alături de mine, rudele şi chiar cei mai apropiaţi, în loc să mă susţină, au început să mă demotiveze, că nu am nici o şansă, că nu merge, că este prostie, CĂ AM LUAT ŢEAPĂ, şi aşa maideparte.

Apoi, după câteva luni, văzând că nu mă las şi continuu mai departe, au început să facă mişto de mine. Mă întrebau dacă tot la nuntă merg ? (fiind tot timpul în costum), sau „te-ai blocat în costumul ăla?!?!” , saulucruri de genu.

Apoi, observând căci continuu luni de zile la rând, au început să îmi pună piedici. Le vorbeau celorlalţi ce prostie de afacere fac, cum oamenii îşi pierd banii din cauza mea şi aşa mai departe.

Când mi-au cumpărat în 2008, prima maşină nou nouţă de 30.000 de euro, a două zi era zgâriată jur împrejur! Probabil aşa au sărbătorit şi ei succesul meu, după 5 ani de muncă continuă!

După ce a trecut reforma de pensii, am creat o firma de instruire numită Echipa 31. Greşeală mea a fost că am creat-o alături de câţiva tineri de la 16 la 23 de ani(cel mai în vârstă) care au câştigat sute de milioane alături de mine în reforma pensiilor şi care erau obişnuiţi cu câştiguri mari.

Totul a mers bine , până la primele neînţelegeri şi dispute între tineri, din cauza banilor…pentru că şi eu aveam doar 23 de ani, tot tânăr eram… moment în care am primit toate controalele posibile pe acea firma…

Acesta este momentul în care ceilalţi nu mai rad de ţine, nu îţi mai zgaraie maşină ci trec la cele mai murdare tehnici şi practici. Aici încep să se lupte cu cine ai devenit!

După ce totul s-a terminat iar eu am dovedit tuturor că am lucrat în legalitate, fapt pe care oricine îl poate verifică, am primit o amendă de 2000 lei de la Garda Financiară, pentru întârzierea a 8 facturi care au fost băgate în contabilitate în octombrie în loc de septembrie , cu o valoare totală de sub 1000 lei (toate cele opt)!

Apoi lumea a început să mă accepte. Au început să îmi accepte maşină scumpă, stilul de viaţă, felul ciudat de a fi, modul în care gândesc şi cine am devenit. Oamenii, chiar şi cei care nu mă suportau, s-au obişnuit cu succesul meu. Iar eu mi-am continuat viaţă mai departe, crescând în fiecare luna afacerile personale, şi având succes mai departe!

Totuşi, acum când am trecut de un nivel nemai atins de mine al succesului, o nouă categorie de oameni a apărut. Sunt oameni maturi, care nu pot suportă că altcineva , mai ales un tânăr, să crească o echipa atât de mare, în timp ce ei stacneaza.

Prima dată au încercat să ne copieze… diverse companii au luat prezentarea, ideile, chiar şi contractele noastre şi au înfiinţat companii asemănătoare.

Acest lucru chiar ne-a ajutat, pentru că membri noştri au văzut că există posibilitatea că oamenii care îi pot înscrie ei să ajungă la concurenţă! Aşa că am crescut MAI MARI MAI REPEDE!

Apoi, au început să vorbească că nu avem Broker, licenţă, firma, etc Toate aceste lucruri au fost explicate încă din luna octombrie, fapt pentru care, am crescut MAI MARI MAI REPEDE

Apoi, când toată piaţă vorbea despre fenomenul SALVE, unii brokeri, au început să se sperie. Ne-au trimis reclamaţii la GARDA FINANCIARĂ, la FISC, la OPC, la ITM, şi bineînţeles la CSA!!! Acest lucru se întâmplă undeva în luna octombrie la sfârşit. SUNTEM O COMPANIE CARE LUCREAZĂ LEGAL, IAR DIN ACEASTĂ CAUZA LUCRĂM MAI DEPARTE INDIFERENT CÂTE RECLAMAŢII , POATE , UNII VOR MAI TRIMITE.

Din cauza că ei se concentrau cum să ne distrugă pe noi, iar NOI FĂCEAM ÎNSCRIERI, am crescut mai mult că niciodată – 35.000 de membri înscrişi în luna noiembrie iar în total acum suntem 80.000! CREŞTEM MAI MULT , MAI REPEDE CĂ NICIODATĂ!

Acum, ultima armă este DEFĂIMAREA! Hai să scriem spre ziare, hai să plătim pentru publicitatea negativă, că POATE aşa îi punem la pământ!

Pe unii poate că îi vor pune, deoarece SUCCESUL nu este pentru toţi!

SOCIALISMUL prin care am trecut, ne-a învăţat pe mulţi, să PUNEM CAPUL JOS, şi să ne facem nevăzuţi şi mai ales, LUMEA SĂ NE PLACĂ! Deoarece, dacă te ridici prea sus, ceilalţi o să sară pe ţine şi o să vrea să te doboare, acolo unde sunt şi ei! Aceeasta categorie este cea care NU VA CUNOAŞTE SUCCESUL NICIODATĂ!

Că să ai succes, este nevoie să CREŞTI mult mai mult decât cei de pe lângă ţine. Este nevoie să LUPŢI cu cei care vor să lupte cu ţine. Este nevoie să CÂŞTIGi pentru a savura victoria.

Cea mai bună întrebarea este DE CE AR VREA CINEVA SĂ DĂRÂME CE A DEVENIT SALVE CLUB ŞI OAMENII SĂI?

Răspunsul este : BUCURIA DE A VEDEA OAMENI DE SUCCES CUM SE PRĂBUŞESC ACOLO UNDE STĂ MAJORITATEA! JOS, JOS DE TOT!

O categorie aparte de persoane, care nu vor avea succes sau bucurie niciodată din partea lor, găsesc o stare imensă de împlinire când alţii care au urcat spre succes, pică, acolo unde sunt şi ei.

Unii înţelegeţi ce vreau să spun, alţii, poate nu înţelegeţi…. încă.

Este normal că din 100 de oameni , 1 SĂ FIE CONTRA NOASTRĂ, nicio afacere nu este acceptată de toţi, oricât de bună ar fi! Noi avem atât de mult contra noastră pentru că suntem ENORMI! e normal că din 80.000, 1% să fie contra, adică 800 de persoane!!! Pot înfiinţa chiar şi un club la câţi sunt!

DAR VA PROVOC să aveţi cât de cât succes, şi să vedeţi cât de mult se vor bucură cei de pe lângă voi, şi cât de mult o să va bârfească, lovească. Atunci poate veţi înţelege că ACESTA ESTE UN TEST! OAMENII PUTERNICI TREC DE TESTUL DEFĂIMĂRII ŞI MERG MAI DEPARTE.

Chiar aseară, vorbeam cu domnul Peter Kristofovic despre articolele negative şi RÂDEA! Îmi spunea că peste tot , oamenii sunt la fel. Exact asemuit, în SLOVACIA au apărut ştiri negative despre ei, chiar înainte de Reforma de Sănătate din 2006. Concurenţă nu stătea degeaba, iar dacă înscrieri nu făceau, măcar să facă şi ei ceva.

Dar după reforma , au apărut ştiri pozitive, au apărut ştiri în care Salve era compania anului, iar în 2008, domnul Peter Kristofovic a fost  desemnat OMUL DE BUSINESS al anului! Totul s-a uitat iar acum îl puteţi găsi alături de cele mai bune articole din ziare şi în reclamele celor mai bune ziare.

În final , nu am să comentez cele spuse în articolul negativ despre mine . Internetul este plin de lucruri negative şi pozitive la adresa mea. Fiecare alege ce vrea să creadă, iar cei care sunteţi speriaţi şi v-aţi înscris deja, staţi jos, închideţi uşa, şi aşteptaţi. Mai e puţin până începe treaba noastră şi lucrurile ies la lumina.

Dar va întreb: Cum ar putea o persoană atât de „mafioata” şi „căutată” şi „ţepuitoare” să stea, ZI DE ZI , în fiecare mare oraş al României, în faţă a 500, 600 DE PERSOANE PE SEARĂ!, şi să vorbească despre ceea ce face??? Nu vi se pare ciudat? DE obicei cei care ascund ceva, SE ASCUND… nu stau în faţă sălilor de seminarii şi vorbesc TARE despre „afacerile necurate” de care ziarele vorbesc!

RĂSPUNSUL MEU LA ŞTIRILE NEGATIVE ŞI LA CEI CARE VOR O LUPTA CU NOI ESTE URMĂTORUL:

  1. Avocaţii noştri se vor ocupă de cei care ne vorbesc de rău, aşa cum prevede legea, iar fiecare cuvânt spus fals la adresa mea sau a companiei va fi aspru judecat. Vom investi atât cât se va cere şi vom merge până în pânzele albe pentru a ne apară numele companiei iar cei care şi-au permis să PĂTEZE numele unei COMPANII INTERNAŢIONALE ŞI A DOMNULUI ADMINISTRATOR AL COMPANIEI PETER KRISTOFOVIC, AR FI BINE SĂ AIBE BANI DE AVOCAŢI… ŞI MULT TIMP INVESTIT ÎN PROCESE! Dacă vreţi război, o să „angajăm” „soldaţii” cei mai buni pentru asta!
  1. Eu nu am să investesc nici măcar un minut în plus în aceste tentative de distragere a atenţiei, ci VOI FACE ÎN FIECARE ZI DIN DECEMBRIE ŞI IANUARIE, MINIM O PREZENTARE despre proiectul nostru, pentru a mă asigura căci OAMENII MĂ VOR CUNOAŞTE PERSONAL cine sunt, iar apoi să tragă singuri concluzile! Am să iau pauză 2 zile pentru Crăciun şi 2 zile pentru Revelion! În rest – prezentări! SUNT CURIOS CARE BROKER SAU CONCURENT DIN ROMÂNIA ARE VREUN DIRECTOR CARE POATE ŢINE PASUL CU MINE?!! Răspunsul meu : Nimeni!
  1. În ianuarie 21, la Mega Seminar, Domnul Peter Kristofovic va da drumul UNUI PRODUS UNIC ÎN ROMÂNIA, produs care am vrut să îl ţinem secret până după reforma. DAR, DACĂ VREŢI LUPTA, ARUNCĂM ARMELE GRELE, aşa că pe 21 ianuarie, VOM UMPLE TOATĂ PIAŢă DIN ROMÂNIA cu ceva ce numai noi puteam concepe, un produs unic, GRATUIT, care 90% din populaţie o să şi-l dorească! Unii ar trebui să ştiţi despre ce este vorba, că doar s-a mai discutat din când în când despre ce urmează după reforma asta!

ÎN FINAL, VA MULŢUMESC:

CELOR care credeţi în noi şi mergeţi mai departe, până la capăt! deoarece doar aşa puteţi fi siguri de recompensă care va aşteaptă

CELOR care mă loviţi şi ne loviţi , DEOARECE NU POŢI DEVENI PUTERNIC DECÂT DACĂ TE LUPŢI CU ADVERSARI PUTERNICI !  CU CÂT ESTE ADVERSARUL SAU LUPTA MAI GREA CU ATÂT ESTE VICTORIA MAI DULCE!

CELOR  care mă ajutaţi să cresc , să devin mai mult, să cunosc mai multe din provocările vieţii, deoarece eu nu consider aceste probleme decât NIŞTE TREPTE, unele mai mari, unele mai mici, pe care orice OM MARE a călcat cândva!

VA DORESC UN MOŞ NICOLAE PLIN DE BUCURIE IAR INVIDIA SAU MICĂ RĂUTATE DIN SUFLETELE UNORA SĂ FIE PRESCHIMBATĂ ÎN IUBIRE, MĂCAR ÎN PREAJMA ACESTOR SĂRBĂTORI CREŞTINE.

Va stimez, iubesc, îmbrăţişez pe toţi, fiecare aşa cum sunteţi, fiecare aşa cum puteţi fi!

Toată bucuria din jurul tău, în inima şi gândul tău!

Călin Donca

www.salveclub.ro

2 comentarii la “Ţeapă Salve!

  1. Vă stimez si va mulțumesc pentru dăruirea de care dati dovadă în ceea ce faceți și încurajați oamenii să vă calce pe urme.Mai rău e cînd cineva (eu) pierde sufletul pereche si cade în deznădejde din cauza nevoilor și problemelor rămase după un deces.Mă scuzați dar am citit materialul neavand somn si mi-am adus aminte de vremurile din „Salve club.p.s.soțul meu a decedat de 3 luni.Succes d_nul Calin.