Aplică pentru revoluţia locului de muncă

Publicat pe Publicat în Educaţie financiară

Metoda Cascadei este larg răspândită în mentalitatea semenilor noştri: mergi tot înainte până când vezi  că nu mai ai cum să te întorci, apoi ţine-te bine că urmează să cazi, iar uneori să şi mori. Aşa este în cazul acelora care accesptă un model clasic de a munci pentru firma sau şefullor, iar ca recompensă se aşteaptă ca acea firmă să le ofere siguranţa locului de muncă. Dar unele firme sunt ele conduse de oameni cu mentalităţi de angajaţi şi care merg cu tot personalul lor de muncă, într-o mare mare barcă direct spre marginea unei mari cascade. Iar când eşti atât de bolnav încât medicamentele sunt singura ta soluţie, sau ai nevoie de bani atât de mult încât te vei împrumuta, le vei accepta ca soluţii permanente şi astfel vei muncii până nu vei mai putea, pentru a ajunge la zi cu ele.

 

Ştii ce se întâmplă statistic cu cei care ajung să plătească în totalitate un credit? În loc să se bucure că au scăpat, încă înainte de a termina de plătit, pornesc un altul, deoarece obişnuinţa este a doua natură a omului.

Dar oare este posibil să rupem lanţurile?

Ne-au crescut din nou suficiente aripi pentru a ne înălţa din groapa cu lei? Un  fapt puternic mediatizat s-ar putea  să ne şocheze, astăzi există ţări modrne, în care este urmată de o pedeapsă penală decizia de a demisiona sau de a fugi de la locul de muncă. În acest caz se află Belarus, ca urmare a deciziei preşedintelui său, iar cei care se vor opune ei, vor fi trimişi la munci forţate, iar după ispăşirea pedepsei vor trebui să se întoarcă la vechiul loc de muncă.  Dar ce ar însemna o Revoluţie? Şi care vor fi armele cu care vor lupta?

Cărţi! Iată un punct de sprijin puternic de unde putem începe. Realitatea spune că 3% dintre oameni citesc, iar din ei, doar câţiva studiază dezvoltarea personală, restul având doar un alt hobby. Probabil că soluţiile lumii de astăzi au fost ascunse în cărţi tocmai pentru ca doar aceia care le citesc să le poată găsi, spre deosebire de toţi ceilalţi care caută succesul butonând telecomanda şi îngrozindu-se permanent de vremurile grele ce vor să vină peste aceia care au timp să le urmărească.

Pentru a începe de azi, este nevoie de a înţelege că Sistemul îţi poate lua totul, mai puţin ceea ce gândeşti, atât timp cât încă mai poţi auzi cuvintele eliberării. Foarte multă lume ascultă ştirile şi valul de informaţii, dar nu aud ce spun ele cu adevărat.

Deci, armele trebuie scoase încă de pe acum, iar librăriile golite de conţinut valoros spre o dezvoltare personală şi profesională de excepţie.